făcălí (-lésc, -ít),
vb. – A
bate, a
amesteca terciul cu un
băț. – Var.
făcălui. Creație expresivă, după
cum o
indică terminația caracteristică -
li (pentru
valoarea expresivă a
acestei terminații, cf.
Graur,
BL, VI, 91-97), cf.
cocoli, mozoli, cu sensuri
aproape identice. – Der.
făcăleț, s.n. (
băț cu care se
mestecă, vergea;
bleg,
tont), pe care Tiktin, Drăganu,
Dacor., III, 714 și Scriban
îl derivă din mag.
fa-kalán „
lingură de
lemn” și
îl consideră
drept bază a celorlalți der., ceea ce nu pare posibil;
făcălitoare, s.f. (făcăleț, vergea);
făcăluitură, s.f. (
terci);
făcău, s.n. (
cep de
moară de
apă), după
ipoteza puțin probabilă a lui Cihac, II, 106, din
ceh.
valch „
piuă”.