fáșă (fắși),
s.f. –
1. Bucată îngustă de pînză,
bandă. –
2. Scutec. – Mr.
fașe, megl.
fașă, istr.
foșa. Lat.
fascia (Pușcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208;
Pascu, I, 83;
DAR); cf.
alb.
fašë (Miklosich,
Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 și
DAR citează numai
alb.
faškje), it.
fascia (sard.
faša), prov.
faissa, fr.
faisse, sp.
faja (astorg.
facha),
port.
faixa. Der.
fîșie (var.
fășie), s.f. (fașă,
bandă;
scutec), prin încrucișare cu formația expresivă
fîșii;
fășioară, s.f. (fîșie
mică) s-a întrebuințat artificial în
sec. XIX (și în
forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broșură” (după REW 3212,
direct din lat.
fascĭola);
sfîșia, vb. (a
rupe cu
ghearele; a
face bucăți);
sfîșietor, adj. (care sfîșie). – Din
rom. provine bg.
faša,
vaša „
șiret” (Capidan,
Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 și Mladenov 660
îl der. de la un lat.
fascis. Cf.
înfășa, înfășura.