falaitár (falaitári),
s.m. – Servitor
călare care
mergea înaintea trăsurii. – Var.
fălăitar. Germ.
Vorreiter, prin intermediul
rus.
foreitor (
DAR) sau din mag.
fellajtár (Cihac, II, 497), cf. sb.
feletar, din mag. (Daničič, III, 48). Pare identic cu
falet, s.n. (
atelaj din
două perechie de
cai, cu servitori (fr.
piqueurs)
călare pe aceștia): După Bogrea,
Dacor., IV, 813, acest ultim cuvînt
ar fi germ.
Valet „servitor”; pare mai
curînd o formație retrogradă și arficială de la
falaitar, încrucișare cu
Valet.