găoáce (-e),
s.f. –
1. Gaură,
loc gol. –
2. Coajă. –
3. Coajă de
ou. –
4. Gogoașă a
viermelui de
mătase. – Var.
găoc. Lat.
cavum „
gaură”, al
cărui rezultat normal, *
gău (cf.
sgău) a
primit apoi suf. -
oc (Papahagi,
Notițe, 23);
găoace este un sing. analogic pe
baza pl. Este dublet al lui
ghioc, cf.și
gaură.
Găoază (var.
găoz), s.f. (anus) pare a proveni din același etimon lat., cu suf. -
ză (după
DAR din sl. *
gązŭ, neatestat,
dar cf. bg.
găz, sg.
guz, pol.
guzica,
rus.
guzno, care nu
corespund sub aspect fonetic); der. din ngr. γάβος „
groapă” (Cihac, II, 661), este improbabilă. Der.
găozar, s.m. (Arg., homosexual);
găușel, s.m. (
melc, căsuța
melcului), diminutiv format prin intermediul suf.
dublu -
uș și
el. Cf. și
găman, găoace.