garg-
–
Rădăcină expresivă,
ale cărei der.
desemnează insecte, ca
gîng-; cf. și bg.
gurgulica „
turturea”, ngr. γαργάρι, sp.
gorgojo, lat.
curculio. Der.
gărgăriță, s.f. (insectă, Calandra granaria;
nume dat mai
multor insecte, Bruchus pisi,
Tinea granella, Coccinella septempunctata), care uneori se derivă, probabil neîntemeiat, din lat. *
gurgulus în
loc de
curculis (Schuchardt,
ZRPh., XXVI, 586); din ngr. γαργάρι (Bogrea,
Dacor., IV, 816); din bg.
găgrica (Conev 52) sau din sb.
gàgrica (Cihac, II, 116),
dar care trebuie să fie un der. de la tema expresivă reduplicată
gărgăr-, cu suf. -
iță, cf.
veveriță, bivoliță; originea expresivă este de
asemenea evidentă, datorită
numărului mare de var.:
gîrgără, gîrgăliță, gărgăliță, gîlgăriță, etc. Din aceeași
rădăcină provine
gărgăun, s.m. (insectă, trîntor, Vespa crabro; bondar, bărzăun, Bombus
terrestris;
Molia-
stupilor; îngîmfat, îmfumurat, fanafaron), cf. și
găun (după
DAR și Scriban, din lat.
crabro, ceea ce pare dificil, cf. REW 2293). – Der.
gărgărițos (var.
gărgălițos, gărgăricios), adj. (viermănos),
gărgărițit (var.
(în)gărgărițat), adj. (viermănos);
gărgăunos, adj. (viermănos). Din
rom. provin bg.
gargarica (Capidan,
Raporturile, 215); sb.
gagrica, rut.
gulgulyca, gergelyca, mag.
gergelice, gergerice (Candrea,
Elemente, 405; Berneker 290).