glíe (glíi),
s.f. –
1. Pămînt,
ogor. –
2. Pămînt, cîmp. Sl., din aceeași
familie cu
clisă; însă etimonul exact nu a
fost încă identificat; cf. slov.
glie „cocă,
pap”, rut,
rus.
glej „
lut,
argilă” (
DAR). Cel de al doilea sens este
pur literar. După Körting 4166 și Tiktin, urmați de REW 3782, din lat.
gleba, încrucișat cu rut.
gliba.