goní (gonésc, gonít),
vb. – A
alunga, a
izgoni. –
2. A urmări, a
vîna, a hăitui. –
3. A
vîna, a
merge la vînătoare. –
4. A urmări, a
sîcîi, a chinui. –
5. A
fugi după cineva, a urmări în
fugă, a
căuta. –
6. A se
grăbi. –
7. A se
împreuna taurii cu
vacile. – Mr.
agunescu, agunire. Sl.
goniti (Miklosich,
Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg.
goniă, sb.
goniti. Se folosește și în
formele der.
izgoni și
prigoni. Der.
goană, s.f. (urmărire; vînătoare; împreunarea
taurului cu
vaca;
alergare);
gonitură, s.f. (înv., urmărire);
gonaci, s.m. (urmăritor; hăitaș; explorator;
bidiviu; insectă, Hydrometra paludum);
gonaș, s.m. (Mold., urmăritor);
goniță, s.f. (
vacă în
călduri; împreunarea
taurului cu
vaca; insectă, Grynus natator);
gonițar, s.m. (insectă, Hydrometra paludum);
gonitor, s.m. (urmăritor;
taur;
vacă în
călduri; cîine de vînătoare; constelația
Taurului; insectă, Hydrometra paludum);
gonitorie, s.f. (
epoca împreunării
taurilor cu
vacile).