grániță (gránițe),
s.f. – Frontieră,
hotar. – Mr.
graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov.,
pol.,
rus.)
granica (Miklosich,
Slaw. Elem., 18; Miklosich,
Lexicon, 142; cf. Gáldi,
Dict., 177). – Der.
grănicer, s.m. (paznic de frontieră);
grăniceresc, adj. (
propriu grănicerilor).