gríndă (-de),
s.f. –
1. Bîrnă. –
2. Raft,
poliță. – Mr.
grendă, megl.
grindă. Sl.
gręda (Miklosich,
Slaw. Elem., 20; Miklosich,
Lexicon, 148; Cihac, II, 129;
Iordan,
Dift., 108; Conev 80; Byhan 313), cf. bg.
gredá, sb., cr.
greda, lituan.
grinda, mag.
gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui
grind, s.n. (banc de
nisip;
dună;
colină, dîmb), din sl.
grędŭ, var. de la
gręda. Ambele
cuvinte apar numai în sl., cu sensul de „bîrnă”,
dar trebuie să-l fi
avut și pe cel de „banc de
nisip”, care s-a
păstrat, pe
lîngă grind, sb.
greda (Berneker 348;
DAR; după Skok 70,
grind provine din sb.
greda, al
cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din germ.
medie de
sus grinte, cf. Scriban). Cf. și
gresie. Der.
grindar, s.n. (
grindă principală);
grindărie, s.f. (tîmplărie);
grindiș, s.n. (osatură,
schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de
nisip); după
Graur,
BL, V, 83, trebuie
distinse două cuvinte diferite, unul der. de la
grind și altul de la
grindă. Această distincție pare inutilă deoarece
grind și
grindă apar și ca un cuvînt unic în
grind „ax” și în
grindei, s.n. (ansamblul grinzilor;
inima căruței; ax;
arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu suf. -
ei (după Cihac, II, 129, din mag.
gerendely; după Cancel 17, din bg.
grendelĭ; pentru
DAR, dintr-un sl.
gręndelĭ).
Grindel, s.m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un sing. reconstituit pe
baza pl.
grindei (
DAR; după Lacea,
Dacor., III, 752, din
săs.
Grendel). – Din
rom. trebuie să provină
formele sl., care reprezintă etimonul nazalizat,
cum sînt bg.
gri(e)nda (Capidan,
Raporturile, 222) și rut.
grynda (Candrea,
Elemente, 402).