hal (haluri),
s.n. –
1. Condiție
proastă, situație necorespunzătoare. –
2. (Înv.) Nenorocire. –
3. (
Rar) Posibilitate,
mijloc. – Mr.
halà, megl.
al. Tc.
hal (Șeineanu, II, 198; Lokotsch 790; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάλι,
alb.
hal, bg., sb.
hal. În tc.
lipsește nuanța depreciativă, care
apare în toate
limbile balcanice.