harabá (harabále),
s.f. –
Car, căruță
mare. Tc.
araba (Șeineanu, II, 205; Lokotsch 790), cf. bg., sb.
arabá,
rus.
arbá. – Der.
harabagiu, s.m. (căruțaș), din tc.
arabaci;
harabagiesc, adj. (
tipic pentru căruțași);
harabagilîc, s.n. (înv.,
consum, impozit municipal pe căruțel care
intră), din tc.
arabacilik;
harabagerie, s.f. (cărăușie);
hărăbaie, s.f. (
casă mare,
clădire mare), cf.
Iordan,
BL, IX, 56.