hatalắu (hatalắi),
s.m. – (Mold.)
Flăcău care
face curte,
june prim,
crai. – Var.
hătălău. Origine incertă. După Drăganu,
Dacor., V, 366, din mag.
hátaló „călăreț”. Pare der. expresiv, cu suf. -
lău, cf.
handrălău, sdrăngălău;
caz în care
prima parte a cuvîntului
ar putea fi pusă în legătură cu mag.
hatalom „forță”, cf.
hatalm.