hiólă
s.f. – În expresia:
în hiolă, tîrîș. – Var.
fiolă, fiulă. Origine necunoscută. După Bogrea,
Dacor., I, 258, urmat de Scriban, din lat.
fibŭla (ca.
subula ›
sula), care nu se
înțelege sub aspect semantic și nici fonetic (
formele cu
f nu
apar în
DAR și
par incerte; accentul nu este
clar). Pare formație expresivă, pe
baza lui
a se hăi, hîi „a se
nărui, a se
prăbuși”. În Mold.