încăpeá (încáp, încăpút),
vb. –
1. A fi
cuprins într-un
spațiu. –
2. A ocupa
locul adecvat, a se
afla la
locul lui. –
3. A se
cuveni, a se
cădea, a fi posibil (mai
ales în propoziții negative). –
4. A
ajunge la un rezultat, a obține, a dobîndi. – Mr.
ncap, megl.
(a) ncap. Lat.
capēre (Pușcariu 809; Candrea-Dens., 839; REW 1625;
DAR), cf. it.
capere, prov., sp.,
port.
caber. Pentru semantism, cf. Șeineanu,
Semasiol., 182 și Corominas, I, 555-6. – Der.
încăpere, s.f. (volum,
cuprins al unui lucru; capacitate; concepție;
cameră,
odaie);
încăpător, adj. (spațios);
neîncăpător, adj. (strîmt);
încăpătoare, s.f. (înv., capacitate).