încét (înceátă),
adj. –
1. Lent,
lin. –
2. (Adv.)
Fără grabă, domol, binișor. –
3. (Adv.) Cu
glas coborît, molcom. – Var.
cet. Mr.
înțet. Lat.
quetus, în
loc de
quietus (Pușcariu 813; Densusianu,
Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958;
DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke,
Ital., 16), cf.
alb.
kjet, it.
chetto (v. it.
cetto), prov.
quet, fr.
coi, sp.,
port.
quedo; pentru comp. cu
în-, cf.
împrejur, înainte, etc. – Der.
înceta, vb. (a se
opri, a
face o
pauză, a
domoli; a fi
eliberat din funcție; a termina; a dispărea; a
scădea, a se micșora), der. intern, sau din lat.
quetãre (Pușcariu 814; Candrea-Dens., 845;
DAR);
neîncetat, adv. (
fără întrerupere, în
mod continuu);
încetini, vb. (a
slăbi, a
opri, a
face mai lent);
încetineală, s.f. (lipsă de iuțeală);
încetinitor, s.n. (care micșorează
viteza);
încetinel (var.
încetișor), adv. (
agale; ușurel).