încoáce
adv. – Înspre
mine. – Megl.
ancoați. De la
acoace, cuvînt
păstrat în cîteva comp. ca
în(tr’) a coace, și aceasta de la
eccum hocce (Pușcariu,
ZRPh., XXXII, 478; Candrea-Dens., 851;
DAR; după Philippide,
Principii, 92, de la
in ecce hacce).
Încoa (mr.
ncoa, megl.
anco), adv. (înspre
mine) pare să fie
reducere a cuvîntului anterior (der. de la
eccum illac propusă de
DAR pare mai
puțin probabilă, întrucît sensul
ar fi trebuit să fie cel de
încolo; astfel încît
autorul trebuie să
admită o încrucișare cu
încoace). – Der.
dincoace, adv. (de
partea asta), cu prep.
de, cf.
dincolo.