înfiripá (-péz, înfiripát),
vb. –
1. A
forma, a
compune. –
2. A ameliora, a restabili. –
3. (Refl.) A se realiza, a se transforma în realitate. – Var. (Mold., Bucov.)
înciripa. Origine necunoscută. După Giuglea,
Dacor., II, 825 și
LL, II, 42, de la un lat. *
imperfilāre, care nu pare posibil. Pușcariu,
Dacor., IV, 710-2 și
DAR pleacă de la var., considerînd că
forma de
bază este un hiperurbanism, și o derivă din sl. (
rus., rut., bg.)
čerep „
ghiveci,
oală”; semantismul
ar pleca, deci, de la sensul din sl., pentru a
trece la acela de „a repara un recipient
spart”, și de
aici „a repara”. Această der. nu pare probabilă, deoarece este ciudat ca
vasele sparte să se
poată repara și
încă și mai ciudat să se repare atît de
bine încît să se
poată ajunge la
ideea de „a îmbunătăți”. Pare evident,
așa cum semnalează Tiktin și Scriban, că acest cuvînt provine de la
fire „caracter,
fel de a fi”, cf.
a-și veni în fire =
a se înfiripa „a se reface”; însă nu este
clar.