însurá (însór, însurát),
vb. – A se căsători, a se
lega prin căsătorie un
bărbat cu o
femeie. – Mr.
nsor, megl.
(a)nsor,
(a)nsurari, istr.
ănsor. Lat.
uxorāri (Cipariu,
Elemente, 72; Otto,
Rom. Forsch., VI, 427; Philippide,
Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-Dens., 870; REW 9107;
DAR), cf. calabr.
nzurare. Cuvînt
comun (ALR, I, 251),
indică numai din
punctul de
vedere al
bărbatului căsătoria, cf.
mărita. – Der.
însurător, adj. (de
însurat);
însurat, s.n. (căsătorie);
însurătoare, s.f. (căsătorie);
însurăciune, s.f. (înv., căsătorie);
însurățel, s.m. (
persoană căsătorită de
curînd);
dessura, vb. (
rar, a divorța, a se despărți).