înviá (-íu, înviát),
vb. – A
reveni sau a readuce la viață. – Var. (înv.)
învie, înviere. Mr.
înviedz. Lat.
vῑvĕre, pref. verbal
în- (Tiktin;
DAR). Rezultatul normal,
înviĕre, astăzi dispărut, (
apare în texte din
sec. XVI-XVII), și-a
schimbat conjug., ca în
Banat scriare ‹
scriere (Tiktin), cf. și confuzia
între curere și
curare (după
DAR,
învia e reprezentant
direct al unui lat.
invῑvāre, cf. Pușcariu,
Dacor., VI, 704,
ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt
comun (ALR, I, 175);
part.
învis, de la
conjug. primitivă, se conservă
încă în Trans. de Nord (Drăganu,
Dacor., II, 611). – Der.
învietor, adj. (care reînvie);
înviere, s.f. (acțiunea de a
învia).