izbí (izbésc, izbít),
vb. –
1. A
lovi cu
putere. –
2. A
ciocni, a se
repezi cu violență. –
3. A
cădea, a se proiecta. –
4. A
arunca, a lansa. –
5. A ataca, a asalta. –
6. A
atrage atenția. –
7. (Refl.) A se
lovi puternic de ceva, a se
poticni de un obstacol. –
8. (Refl.) A
semăna cu cineva. Sl.
izbiti (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 153; Tiktin;
DAR),
dar cu
schimbare semantică, deoarece în sl.
izbiti (der. de la
biti „a
lovi”) înseamnă „a
omorî în
bătaie”. Probabil semantismul este cel din
sŭbiti „a
lovi”, cf. aceeași confuzie semantică în
iscodi și posibil în
isprăvi. Cf. Șeineanu,
Semasiol., 224. Der.
izbă, s.f. (Bucov., Mold., izbitură, lovitură), postverbal;
izbitură, s.f. (lovitură,
ciocnire);
izbeliște, s.f. (
loc sau poziție expusă, la
voia întîmplării).