lăstari, s.m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuți după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. și: (n.) lăstare] – Din bg. lastar.
lăstăresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lăstari; a înfrăți; fig. a încolți. 2. Tranz. A suprima lăstarii de prisos. – Din lăstar.