lávră (lávre),
s.f. –
1. Comunitate sau
mănăstire de
călugări de rit oriental, care
trăiesc în
chilii individuale. –
2. Adunare zgomotoasă, hărmălaie, harababură. Ngr. λαύρα, parțial prin intermediul sl. (bg.,
rus., sb.)
lavra (Tiktin;
DAR; cf. Vasmer,
Gr., 38). Sensul al doilea se datorează unei confuzii cu
havră. – Der.
lavriot, s.m. (
călugăr care aparține la o
lavră).