lótru (lótri),
s.m. –
Hoț,
bandit. Sl.
lotrŭ (Miklosich,
Fremdw., 106; Cihac, II, 176; Tiktin), cf. sb.
lotar, slov.
loter,
ceh.,
pol.
lotr. – Der.
lotroman, s.m. (Trans. de V.,
bandit), cu suf. -
man. Mag.
lator poate să provină din
rom. (Candrea,
Elemente, 408).