lunecá (lúnec, lunecát),
vb. –
1. A
curge, a glisa. –
2. A se scurge, a
scăpa. –
3. A
greși. – Var.
aluneca (cu der.). Mr.
alunic, arunic, megl.
lurec, luricari. Lat.
lūbrĭcāre (Philippide,
Principii, 98; Pușcariu 997; Candrea-Dens., 1021;
Pascu, I, 38; REW 5132);
dar această
ipoteză nu este
sigură, deoarece nu s-a
dat o explicație suficientă
prezenței lui
n.
Ipoteza lui Meyer,
Alb. St., IV, 36 (lat. *
lūnĭcāre, de la
lūna) nu
apare mai convingătoare. – Der.
lunecătură, s.f. (alunecare, derapare);
alunecătoare, s.f. (
piesă culisantă la
tun);
lunecos, adj. (care alunecă);
lunecuș, s.n. (ghețuș).