mîsgălí (mîsgălésc, mîsgălít),
vb. – A mînji; a
murdări, a
păta. – Var.
mîzgăli, smîngăli, măsgăli, (Trans. de N.)
mozgoli. Creație expresivă, cf.
mînzăli „a mînji”,
mîgăli „a se
uita mult la ceva”,
morfoli „a
murdări” etc. S-a
presupus o relație cu
pol.
mazgáć „a
unge”, din sl.
mazati „a
unge” (Cihac, II, 185; Candrea); cu rut.
markaliti (Bogrea,
Dacor., IV, 833); cu rut.
mazguljati (Scriban), care trebuie să provină din
rom.; sau un der. din lat. *
exmaculāre cu infix (Buescu,
RPF, III, 256). – Der.
mîsgăleală, s.f. (
pată);
mîsgălitură, s.f. (mînjeală;
pată);
mîsgălici, s.m. (conțopist, poetastru).