măgulí (măgulésc, măgulít),
vb. – A
flata, a linguși. Creație expresivă,
cum o demonstrează suf. -
li, și corespondența cu
guguli, giugiuli, cocoli, fofoli, șoșoli etc., cu același sens. Trebuie să se
pornească de la o
rădăcină *
măc- sau *
moc- „
obiect rotund”, cf.
moacă și alte derivate menționate
acolo.
Fără îndoială, în
general se consideră că-i
vorba de un ngr. *μαγουλίζω, format după μάγουλον „
obraz” (Cihac, II, 672 și II, 181; Meyer,
IF, III, 69; Berneker, II, 4; Tiktin);
dar această der. este îndoielnică, deoarece nu se
poate concepe un vb.
rom. care să provină dintr-un s. gr.: în
mod normal, vb. trebuie să fi existat în gr., sau s.
ar fi
lăsat vreo
urmă în
rom. E
adevărat că se menționează și un sl.
maguliti se:
dar Miklosich,
Lexicon, 359, se îndoiește că acest cuvînt
ar fi realmente sl. și că nu se
poate cita decît un
singur ex., al
cărui sens este conjunctural, și care probabil provine din
rom. Der.
măguleală, s.f. (lingușire,
flatare);
măgulitor, adj. (lingușitor);
măgulitură, s.f. (înv., lingușire);
măglisi (var.
mîglisi), vb. (a linguși), în
loc de *
măgulisi (după Cihac, II, 181, din
pol.
mahlować, rezultat imposibil din
punct de
vedere fonetic);
măglisitor, adj. (lingușitor). Din
rom. provine bg. din Trans.
magula (Miklosich,
Bulg., 126).