mînăstíre (mînăstíri),
s.f. – Instituție religioasă, unde
trăiesc călugări(țe). – Var.
mănăstire, (înv.)
monastire. Mr.
mînăstir, megl.
mănăstir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), parțial prin intermediul sl.
manastyrĭ (Tiktin;
Graur,
BL, VI, 155; cf. Vasmer,
Gr., 94), cf.
alb.
monoštir, tc., bg.
manastir, v.
rus.
manastyr. Cuvînt de
uz general (ALR, I, 187). Var.
monastire este artificială, formată după ngr. μοναστήριον. – Der.
mînăstiresc, adj. (de mănăstire);
mînăstioară, s.f. (mănăstire
mică;
joc de
copii).