mușát (-tă),
adj. –
Frumos, drăguț. – Mr., istr.
mușat. Din
frumos, prin intermediul lui
frumușat și dintr-o deformație infantilă de
tip expresiv, ca
mumușat (Tiktin; REW 3450;
Graur,
BL, V, 70), cu reducție ca în
(ma)mă-ta, (mă)măligă, (ma)morniță etc. Der. din lat.
musteus „tînăr” (Giuglea,
Dacor., III, 767; REW 3450N) nu este probabilă. În Trans. și înv. în
toată dacor., cf.
numele Mușat. – Der.
mușețel, s.m. (
romaniță, Matricaria chamomilla). Din
rom. provine mag.
musacól (Edelspacher 19).