mugí (mugésc, mugít),
vb. – A
rage, a
zbiera, a
urla. – Mr.
mudzescu, mudzire. Lat.
mūgῑre (Pușcariu 1118; Candrea-Dens., 1160; REW 5719), cf. it.
muggire, v. fr.
muire. – Der.
muget, s.n., ca
răget, sunet, pocnet etc. (după Pușcariu 1119 și Candrea-Dens., 1161,
direct din lat.
mūgῑtum), cf. Byck-
Graur, I, 20;
mugitor, adj. (care mugește).