múncă (múnci),
s.f. –
1. Martiriu,
chin, supliciu. –
2. Lucru,
treabă. – Megl.
moncă. Sl.
mąka „
chin” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg.
măka „
muncă”, sb.
muka; cf.
mucenic. – Der.
munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a
lucra);
muncitor, s.m. (înv.,
chin; lucrător; adj., laborios, activ);
muncelniță, s.f. (înv., martiriu), din sl.
mąčenica;
muncitoresc, adj. (lucrător);
muncitorime, s.f. (
adunare de muncitori).