s.f. pl. 1. (Pop. și fam.) Acces de furie, de mânie. ♢ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ♢ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.
năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădăi1.