nădúf (nădúfuri),
s.n. –
1. Sufocare, greutate la respirat. –
2. Zăpușeală. – Var. (înv.)
năduh. Sb.
neduh, slov., rut.
naduha (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf.
rus.
nedug „suferință” și
duh. – Der.
(î)năduși, vb. (a transpira, a
asuda; refl., a se sufoca);
nădușeală, s.f. (
sudoare, transpirație; asfixie);
nădușitor, adj. (care te
face să transpiri);
nată, s.f. (Trans., înv., răceală,
guturai), din mag.
mátha ‹ slov.
nadiha (Cihac, II, 517).