nasól (nasoálă),
adj. – (Arg.) Urît. Țig.
nasvalo (
Graur 176; Juilland 170); probabil că vocalismul se explică
pornind de la f.
nasoală. S-a
confundat cu
nasul, adj. (
rău, nemernic), din țig.
nasul (Vasiliu,
GS, VII, 120; Juilland 170). – Der.
nasoală, s.f. (
femeie;
țigară);
nasuliu, adj. (urît);
nasuli, vb. (despre un
negoț, a eșua);
nasulie, s.f. (ghinion, situație
proastă);
nasulii, s.f. pl. (
cărți de
joc).