păragínă (părágini),
s.f. –
1. Ruină, dărîmătură. –
2. Părăsire, abandonare. –
3. Țarină,
ogor negru,
țelină, pîrloagă. –
4. (Adj.)
Viran, nepopulat. – Var.
paragină. Origine îndoielnică.
Poate în
loc de *
părajină ‹
părădui. Se pune de
obicei în legătură cu mag.
parrag, parlag „pîrloagă”, cf.
pîrlog (Cihac, II, 246; Tiktin; Candrea);
dar der. este dificilă din
punct de
vedere fonetic (Tiktin
presupune că finala o reproduce pe
cea din
țelină, compoziție care e
puțin probabilă) și nu explică toate sensurile cuvîntului
rom. Giuglea,
Dacor., I, 495,
prefera etimonul lat. *
voraginem, încrucișat cu
pîrlog sau
părăsi și Conev 39
pornea de la sl.
prazdĭnŭ, ambele improbabile. Pare bătătoare la
ochi coincidența cu lucan.
prasana, pe care Rohlfs,
Ital., 359
îl explică printr-un lat.
*piraginem. Der.
părăgini, vb. (a
părăsi; a
lăsa ogorul pîrloagă; a (se) degrada, a (se)
ruina);
părăginos, adj. (ruinat,
părăsit);
parangină, s.f. (vițelar, Anthoxanthum odoratum).