pac
interj. –
Poc,
buf,
tronc (exprimă
ideea de lovitură sau de acțiune bruscă). – Var.
paf. Creație expresivă, cf.
poc și it.
pacchiare „a pocni”, fr.
paf. – Der.
paca-paca, interj. (
arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcțiune), cf.
tic-tac;
păcănit, s.n. (
zgomot ritmic);
păcănitoare, s.f. (castanietă);
păcăli, vb. (a înșela, a
amăgi), cu suf. expresiv -
li (pentru tranziția semantică de la „plesnitură” la „
capcană”, cf. sp.
chasquear; der. admisă mai
înainte, de la
numele propriu Păcală, este insuficientă,
căci nici acest
nume nu are o explicație cunoscută; relația sugerată de Pușcariu,
Dacor., I, 237-9 cu sl.
pokaljati „a încălzi
ușor”, cf.
căli, nu este satisfăcătoare din
punct de
vedere semantic);
păcală, s.f. (înșelare, vicleșug);
Păcală, s.m. (personaj din mitologia populară care incarnează
gluma și toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca
Patelin sau Till Eulenspiegel);
păcăleală, s.f. (înșelăciune);
păcălici, s.m. (înșelător, trișor);
păcălitor, adj. (înșelător);
păcălitură, s.f. (
festă,
renghi). – Din
rom. provine
săs.
pokelin „a păcăli”.