păcurár (păcurári),
s.m.
1. Cioban. –
2. Ciocîrlie. – Mr.
picurar, picular, megl.
picurar, istr.
pecuror. Lat.
pecorarius (Densusianu,
Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it.
pecoraio, calabr.
pecuraru, sicil.
picuraru, gal.
pegueiro, port.
pegureiro. Datorită concurenței cu
păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a
fost înlocuit în
mare parte de
cioban (Caracostea,
Mitt. Wien, 106; Pușcariu,
Lr., 201); se
păstrează mai
ales în Trans. – Cf.
păcuină. Der.
păcurăresc, adj. (ciobănesc);
păcurărește, adv. (ciobănește);
păcurariță, s.f. (păstoriță). – Din
rom. provine mag.
pakular (Candrea,
Elemente, 400; Edelspacher 21).