pahár (paháre),
s.n. –
Vas de
băut,
cupă. Sl. (sb., cr., slov.)
pehar (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238), cf.
alb.
pehar, ceh., rut., mag.
pohár. – Der.
paharnic, s.m. (cupar, ceașnic; strîngător de impozite de la cîrciumi);
mare paharnic, s.m. (
boier care avea grijă de băutura
domnului; boiernaș din Mold. care
era în același
timp pîrcălab de Cotnari și de Hîrlău), din sl.
pachariniku (Drăganu,
Dacor., VI, 247; mai
puțin probabilă der. din mag.
pohárnok, propusă de L. Treml,
Hung. Jb., IX, 282);
păhărnicească, s.f. (
nevastă de paharnic);
păhărnicel, s.m. (slujbaș la
crama domnească);
păhărnicie, s.f. (slujba de paharnic; înv., impozit,
dreptul de cîrciumă);
păhăruț, s.m. (lăcrimioară, Convallaria maialis). – Din
rom. provin bg.
pahar (Capidan,
Raporturile, 223) și bg. din Trans.
paharo (Miklosich,
Bulg., 129).