pájură (-re),
s.f. – Acvilă (Aquila imperialis). – Var.
pajeră, pajoră. Origine obscură. Pare să fie
legat de
rus.
požratĭ „a devora”, cf. rut.
pažera „
rechin” (Densusianu,
Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorită reputației de mîncău de care se
bucură pajura în
poveștile populare. Legătura cu
pol.
pazur „
labă” (Cihac, II, 239) e mai
puțin sigură.