s.f. – Loc îngrădit, împrejmuire, estacadă, palisadă. – Var. palangă, țarc. It. palanca, prin intermediul pol. palanka, tc. palanka, palanga (Cihac, II, 239). Sec. XVII. E dubletul lui palan (var. pălan(g), palant, palanc), s.n. (Trans., țarc, împrejmuire), din mag. palánk (REW 6455; Gáldi, Dict., 148). Palangă, s.f. (pîrghie, bară) este rezultatul unei confuzii cu palanță.