pálă (-le),
s.f. – Hanger,
iatagan. – Mr.
pală. Tc.
pala (Șeineanu, II, 230; Lokotsch 1615), cf. ngr. πάλα,
alb.
palë, bg.
pala. Nu e
clară legătura dintre acest cuvînt și
paloș, s.n. (spadă), care
poate proveni din tc.
paloș (după Meyer,
Türk. St., I, 2. cuvîntul tc. provine din
rom.), din mag.
pallos (Gáldi,
Dict., 95) sau din sb., cr., slov.
paloš (Cihac, II, 241), cf.
rus.
palaš,
pol.
palasz, it.
paloscio, v. fr.
palache, germ.
Pallasch (Schuchardt,
ZRPh., XV, 95; REW 6157).