pîndí (pândésc, pândít),
vb. – A urmări, a spiona, a iscodi. Sl.
pąditi „a
împinge, a îmboldi” (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Miklosich,
Lexicon, 764; Cihac, II, 255; Byhan 326). – Der.
pîndă, s.f. (urmărire), deverbal;
pîndaci (var.
pîndeț, pînditor), adj. (urmăritor);
pîndar (var.
pîndaș), s.m. (urmăritor; paznic, supraveghetor) din sl.
pądarĭ, cf. mr., megl.
păndar, bg.
pădar, pudar, sb.
pëndar;
pîndărit, s.n. (slujba și salariul pîndarului);
pîndiș, s.n. (pîndă).