pîngărí (pângărésc, pângărít),
vb. – A profana, a
murdări. – Mr.
pîngînescu, pîngînire, megl. (
spugănés, spugăniri). Din
păgîn „necredincios”, prin intermediul unei
forme *
păngîn, cu
n propagat (Philippide,
Principii, 44; Philippide, II, 649; Meyer,
Alb. St., IV, 80; Tiktin; REW 761;
Iordan,
Dift., 65; Densusianu,
GS, II, 20), cf. sl.
(u)puganiti „a profana”, de la
poganŭ „păgîn”. Der. din sl. sau din
alb.
pëgërë (Pușcariu 1244) nu pare convingătoare. – Der.
pînganie, s.f. (Olt., cîine răutăcios, necredincios);
pîngară, s.f. (sacrilegiu, infamie; răutăcios, necredincios);
pîngăriciune, s.f. (înv., profanare);
pîngăritor, adj. (profanator).