pîrjolí (pârjolésc, -pârjolít),
vb. – A pîrli, a pîrpăli. Mag.
pörzsölni (Cihac, II, 286),
perzselni (Tiktin), în legătură cu sl.
pružiti (Miklosich,
Slaw. Elem., 40), cf.
prăji, pîrg. – Der.
pîrjol, s.n. (pîrlire, incendiu,
foc), deverbal, cf. mr.
pîrjală „
loc însorit”, slov.
pražola „pîrlire” (originea tc., cf.
Graur,
BL, VI, 167, pare îndoielnică);
pîrjoală, s.f. (
chiftea;
carne la grătar), unde pare să fie o încrucișare cu it.
braciuola, ven.
bresuola „
vițel la grătar”, ngr. μπρίζολα, tc.
purzola, mr.
brujolă (
Pascu, I, 226).