pioncăní
,
pióncăn și
pioncănésc, vb. IV (reg.)
1. (despre curci) a scoate strigătul caracteristic speciei; a
pioncăi.
2. a vorbi cu voce subțire, pițigăiată; a
pioncăi.
3. a vorbi încet, slab, stins; a
pioncăi, a
pioci.
4. a slăbi, a se
topi (de boală sau de bătrânețe); a deveni moale,
fără putere.
5. a merge, a se deplasa
greu, a (se)
pioncăi.
6. a nu mai vedea
bine.
7. a se mocoși, a se mocăi.