pogîrcí (-césc, -ít),
vb. –
1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. –
2. A spicui, a
culege spicele căzute. – Var.
poghirci, Mold.
pogîrji, pobîrci. Sl.
grŭciti „a strînge”, cu suf.
po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl.
pobirŭkŭ „
culegere”,
pabirŭkŭ „
strugure necules”, sb.
pabirčiti „a spicui”. Explicația din
rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der.
poghircă, s.f. (Mold., stîrpitură, lepădătură;
pleavă de cînepă). Cf.
sgîrci, pobir.