ponós (-suri),
s.n. – Infamie, discreditare, reputație
proastă,
notă rea. Sl.
ponosŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 276; Conev 101), cf. slov.,
ceh.,
rus.
ponos. – Der.
ponosi, vb. (a
defăima, a discredita; a (se) uza, a (se) degrada), din sl.
ponositi; ultimul sens,
propriu în Mold., există și în sl.;
ponoslu, s.n. (înv., Mold., dojană), prin intermediul mag.
panaszol (Gáldi,
Dict., 95);
ponoslui, vb. (a
mustra; înv., a
defăima), din mag.
panaszlani; donosi, vb. (a pîrî; a
defăima), din sl.
donositi (Cihac, II, 99);
donosenie, s.f. (înv., pîră).