prag (práguri),
s.n. –
1. Partea de
jos, orizontală a
tocului ușii. –
2. Consolă,
treaptă. –
3. (Înv.) Stîlp de
pod. –
4. Banc, grind. –
5. Șuvoi adînc, cădere de
apă. –
6. Cordar. –
7. Pubis. – Mr., megl.
prag. Sl.
pragŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 385; Conev 80); cf. bg.
prag, alb.
prak. Pentru sensul 5, cf. Bărbulescu,
Arhiva, XXIX, 123. – Der.
prăgar, s.m. (Olt., prag de
sus sau de
jos,
grindă pe
temelia unei
case).