prat
s.m. – Fîneață. Cuvînt citat în
vechile dicționare și pe care Pușcariu 1369 și REW 6732
îl indică drept reprezentant al lat.
pratum. Trebuie să fi
fost creat de
autorii latiniști din
sec. XIX (
chiar Pușcariu declara că nu
cunoaște cuvîntul). – Der.
Pratar, s.m. (
luna mai), pare și el o creație artificială, după fr.
prairial.