rîde (rîd, rîs),
vb. –
1. A-și manifesta veselia prin mișcarea
feței și a
gurii. –
2. A se
distra, a
face haz. –
3. (Cu prep
de) A-și
bate joc, a
lua în rîs. –
4. (Cu
de și pron.
își) A viola, a silui o
femeie. – Mr.
arîd(ere), arîșu, arîs, megl.
rǫd, rǫș, rǫs, istr.
ărdu, ărs. Lat.
rῑdĕre (Densusianu,
Hlr., 147; Pușcariu 1459; REW 7302), cf. it.
ridere, prov., fr.
rire, sp.
reir, port.
rir. – Cf.
rîs. Der.
rîzător, adj. (
vesel, rîzăreț), formație literară după fr.
riant;
surîde, vb., după fr.
sourire;
derîdere, s.f.,
traducere a fr.
dérision, dubletul lui
deriziune, s.f. (
zeflemea), der.
derizoriu, adj., din fr.
dérisoire;
surîzător, adj., după fr.
souriant.