rădăcínă (rădăcíni),
s.f. –
Parte a
plantei aflată în pămînt. – Mr.
(a)rădățină. Lat.
radῑcῑna (Pușcariu 1423; Densusianu,
Hlr., 159; REW 6995), cf. logud.
raigina, v.
razina, fr.
racine. – Der.
rădăcinos, adj. (cu
multe rădăcini);
înrădăcina, vb. (a
prinde rădăcini);
desrădăcina, vb. (a fi
smuls din rădăcini, a extirpa).